Limbi "Română"

Palatul Culturii din Piața Victoriei în care se găsesc Teatrul Național, Opera precum și Teatrul German și Maghiar are o istorie zbuciumată începând din secolul al XVIII-lea.

1746
La Timișoara încep spectacole de teatru în limba germană cu comedianți ambulanți.

1767
În clădirea magistratului sârbesc, pe locul unde actual se află liceul Nikolaus Lenau, se construiește o sală de teatru.

1776
Clădirea magistratului sârbesc se extinde și este amenajată pentru spectacole de teatru. Teatrul își găsește aici un sediu permanent.

1795
Sub supravegherea judecătorului orașului, Ignaz Koppauer, fosta clădire a magistratului sârbesc este transformata într-un adevărat teatru.

22 noiembrie: Deschiderea teatrului în clădirea reconstruită a magistratului sârbesc.

1807 – 1808
Datorită succesului remarcabil al teatrului, clădirea se dovedește în curând prea mică. Se face pentru prima dată propunerea construcției unei clădiri mai mari. Din cauza multor dificultăți planul nu este pus în aplicare.

1868
Se înfiintează un consorțiu care sub conducerea primarului Karl Küttel începe construcția unei clădiri noi pentru un teatru, o sala de festivități (Reduta) și un hotel. Finanțarea se asigură parțial printr-o emisiune de acțiuni.

1871
26 septembrie: Se pune piatra de temelie a noului teatru. Costurile cresc extrem de mult din cauza dificultăților în construcție, clădirea trebuind ridicată pe 1600 de piloni. Societatea pe acțiuni Theater-Redoute-und-Hotel AG procură fondurile necesare la o bancă austriacă, Österreichische Bodenkreditanstalt (viitorul proprietar). Construcția teatrului se execută în stil eclectic, după planurile architecților vienezi Ferdinand Fellner d.J. și Hermann Helmer.
Între anii 1870 și 1913 biroul de arhitectură Fellner & Helmer construiește mai mult de 40 de teatre în Europa, de la Hamburg până la Odesa. În România aceiași arhitecți au construit teatre la: Iași în 1896; Oradea în 1900 și Cluj-Napoca în 1906.
Ultimul este „Wiener Konzerthaus“ în anul 1913.


https://en.wikipedia.org/wiki/Fellner_%26_Helmer

1872
27 aprilie Se sărbătorește terminarea fundației. În timpul vizitei sale la Timișoara intre 5 și 7 mai împăratul Franz Joseph I acordă societății Theater-Redoute-und-Hotel AG permisiunea denumirii teatrului cu numele său. Astfel teatrul primește denumirea Teatrul Franz-Joseph, iar Reduta este denumita după printul moștenitor Rudolf.

1875
12 ianuarie: Festivitate de deschidere a Redutei, o sala mare de bal în noul teatru. Construcția clădirii noului teatru este terminată. Clădirea adăpostea și un Grand Hotel, un restaurant luxos și o cafenea. După tratative îndelungate noul teatru se inaugurează în 22 septembrie cu o piesa maghiară.

În 25 septembrie are loc primul spectacol în limba germană.


1880
În 30 aprilie un incendiu devastator distruge până la temelie noua clădire a teatrului. Proprietarul teatrului „Österreichische Bodenkreditanstalt“ plănuiește să construiască în locul clădirii distruse de incendiu, o casa de credit. După tratative anevoioase orașul obține aprobarea pentru achiziționarea clădirii distruse.

1881
În 15 septembrie magistratul orașului hotărăște să achiziționeze teatrul distrus de incendiu și să-l reconstruiască după planurile biroului de arhitectură Fellner & Helmer.

1882
12 decembrie: Inaugurarea festivă a teatrului reconstruit cu un spectacol în limba maghiară.

15 decembrie: Deschiderea spectacolelor în limba germană.


1887
Teatrul din Timișoara este naționalizat și trece sub conducerea Teatrului Național din Budapesta, care impune ca din octombrie până în ianuarie reprezentațiile sa fie în limba maghiară, iar din februarie până în aprilie în limba germană.

1888
În teatru se introduce iluminatul electric.

1898 La cererea primarului Carol Telbisz comisia de administrație orășenească hotărăște în 20 noiembrie ca în teatru reprezentațiile să aibă loc numai în limba maghiară.

1899
În 27 martie compania germană de teatru și-a luat rămas bun de la publicul plângând cu piesa „Risipitorul“ a autorului austriac Ferdinand Raimund.

1919
În 7 august pe scena teatrului are loc primul spectacol în limba română, cu piesa „Institutorii” de Otto Ernst (Schmidt), jucată de artiști de la Craiova. https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/otto-ernst-schmidt-institutorii-1996/

1920
În 4 iunie se semnează tratatul de la Trianon în urma căruia circa doua treimi din Banat și Timișoara sunt atribuite Regatului României.

În 5 octombrie, după unele întârzieri, se deschide stagiunea în limba română.
În 30 octombrie, după-amiaza la ora 5 clădirea teatrului ia foc. Doi pompieri își pierd viata în timpul stingerii incendiului. Hotelul, sala redutei și o parte din costume și decoruri sunt salvate. După relatarea ziarului „Temesvarer Zeitung“ „din toată clădirea au rămas doar fațada și logia, iar în interior cele patru ziduri; în rest totul a fost distrus“.

1921
22 mai: Ansamblul de teatru „Ida-Günther“ începe reprezentații în limba germană cu piesa „Maria Stuart“ de Friedrich Schiller.

1922 O conferința în primărie cu participarea consiliului orașului și a unor experți din afaceri și finanțe decide în 9 octombrie să reconstruiască teatrul pe vechiul loc.

1923
În 15 iulie încep lucrările de reconstrucție a teatrului, după planurile arhitectului bucureștean Duiliu Marcu, un admirator al arhitectului preferat al lui Mussolini, Marcello Piacentini.

1928
15 ianuarie: Teatrul reconstruit este terminat și își poate deschide porțile.

13 mai: Deschiderea festivă a teatrului orașului cu un spectacol al Teatrului Național din Craiova.

1928 – 1933
Fațada teatrului nefiind distrusă de incendiu rămâne deocamdată în mare măsură neschimbată.

În anii 1934 până în 1936 s-a construit noua sală mare și actuala fațadă principală. Înaintea fațadei istorice a teatrului concepută de Fellner & Helmer se amplasează o blenda din travertin în stilul unui arc de triumf, iar ferestrele orientate spre Piața Victoriei sunt închise. Sala și fațada se construiesc în stil neobizantin, cu unele ornamente Art Deco.

1935
15 noiembrie: Spectacol de deschidere festivă a unui teatru german de turneu din Sibiu, cu piesa lui Friedrich Schillers „Wilhelm Tell“.

1945
14 octombrie: Se înființează un teatru permanent în limba română.

1946
30 martie: Printr-un decret se înființează la Timișoara Opera Română.

1949
Decembrie: Cu ocazia a 200 de ani de la nașterea lui Johann Wolfgang von Goethe, liceul german mixt organizează o serbare Goethe. Piesa principala este „Egmont“.

1953
1 ianuarie: Se înființează o secție germană a Teatrului de Stat Timișoara.

27 iunie: Spectacol de deschidere a secției germane a Teatrului de Stat în fosta sala festiva, Reduta. Sunt disponibile 100 de locuri.
Înființarea Teatrului Maghiar de Stat din secția maghiara a Teatrului de Stat.

1956
August: Ministerul Culturii hotărăște înființarea Teatrului de Stat German ca instituție independenta. Secția germana a Teatrului de Stat Român devine și administrativ un teatru independent.


1989
20 decembrie: De pe balconul clădirii, Timișoara este declarată primul oraș liber din România, inițiind astfel prăbușirea dictaturii comuniste din România.

2003
Reconstrucția fațadei principale conform proiectului Fellner & Helmer este discutată controvers, dar refuzată de factorii de decizie. În final se găsește un compromis. Părțile laterale ale fațadei în stil renascentist se descoperă, iar ferestrele se deschid. În mijloc rămâne construcția discutabila a lui Duiliu Marcu.

2020
Discuțiile pentru o reconstrucție completă a fațadei continuă.


Bibliografie

Baciu, Claudiu: Academia Militara 1941-2011, https://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/11/academia-militara-1941-2011/
Heinz-Kehrer, Stefan: Das deutsche Theater în Temeswar im 18. und 19. Jahrhundert, 1746 -Typoskript
Opriș, Mihai; Botescu Mihai: Arhitectura istorica din Timișoara, Timișoara: Tempus, 2014
Weber, Richard: Temeswarer Chronik, Karlruhe 2009. Manuscris, pus la dispoziție de fiica lui, Dr. Isolde Weber. Publicat în Banater Bibliothek 19, Hrsg. Landsmannschaft der Banater Schwaben e.V., München 2019

Vederi poștale vechi din colecțiile lui Erhard A. Berwanger , Dr. Walter Stahli și Richard Weber. Fotografii actuale: Erhard A. Berwanger. Traducere: Angela Berwanger.

Imagini inedite din Timisoara zilelor 22-27 decembrie 1989.
Fotografiate de Harald Berwanger.

În cartierul Fabric din Timișoara, strada Chopin 1, se află un monument de arhitectură și industrie de excepție: hidrocentrala de pe Bega numită „Turbine”.

În eseul „Miracolul simultaneității. Art Nouveau – un moment fericit într-o Europă mai plină de speranță” Karl Schlögel apreciază această lucrare drept „incredibilă”: „Art Nouveau este fragilitate și forță, avânt puternic și reflexie. Este unul dintre cele mai fericite momente din istoria europeană recentă și dovedește ingeniozitatea și bogăția „Lumii de ieri”, așa cum a fost descrisa ea de Stefan Zweig”. [Schlögel]

În articolul ei „Turbinele Timișoarei” Simina Stan descrie atmosfera acestei construcții: “Ritmul vertical îi conferă impresia de ușurința și iluzia unei imponderabilității deasupra apei. Datorită expresivității verticalei turnului, a zidurilor caste, albe, cu terase de observație și a apei, hidrocentrala poate părea o fortăreață“. [Stan]

Art Nouveau sau Secession s-a impus pe parcursul unor profunde transformări urbanistice la nivelul întregului oraș, ca urmare a ridicării statutului de cetate în 1892 și a unei importante dezvoltări economice.

1902
Din 1885 până în 1914 primarul orașului a fost Carol Telbisz. Prin energia și clarviziunea sa, el a avut o importanță crucială pentru dezvoltarea Timișoarei într-un oraș modern, aliniat standardului mondial vestic și central-european.

Capabilul inginer șef municipal, Emil Szilárd, elaborează amplul proiect de regularizare a râului Bega și de construire a unei hidrocentrale. Conform acestui proiect energia apei trebuia concentrată într-un singur loc, pentru a distribui apoi energia electrică la mori, dar și altor întreprinderi și la centrala de iluminat.

1907
6 decembrie
Începerea realizării proiectului de regularizare și începerea construcției hidrocentralei „Turbine”, pe baza planurilor lui László Székely (1877–1934), poate cel mai important arhitect al orașului.

“Arhitectul a respectat motto-ul lui William Morris: „Arta în toate. Arta şi industria vor colabora şi totul se va înnobila”, de aceea a ales pentru acest proiect o expresie simplă a arhitecturii 1900, utilizând elemente decorative geometrizante, fără volumetrii sinuoase, în contrast cu arhitectura curbilinie concepută până atunci de acesta.
Nimic nu se încovoaie, nu se înșurubează, nu se umflă şi nu se contorsionează, poate pentru că această clădire urma să îndeplinească o funcțiune tehnică. Clădirea hidrocentralei a îndeplinit toate necesitățile acelei epoci, atât în ceea ce privește tehnica, materialele de construcție, cât şi estetica. [Stan]

1910
3 mai
După terminarea regularizării râului Bega, hidrocentrala „Turbine” este pusa în funcțiune.
Stăvilarul consta dintr-o placă de oțel reglabilă, are o înălțime de 5,6 metri la un debit de 36 de metri cubi de apă pe secundă.

Trei turbine Francis orizontale de 485 kW (660 CP) fiecare, antrenează generatoare bifazice, fiecare de 2,2 kV, 125 A (550 kVA) cu o turație de 166,67 rot/min.
Mașinile au fost construite de firme din Budapesta: turbinele de catre „Ganz Danubius” iar generatoarele de catre „Echipamente electrice Ganz SA”, (Ganz-féle Villamossági R.-T.).
Deja în primul an de funcționare hidrocentrala a furnizat 89 % din necesarul de energie a orașului.

1912
La hidrocentrală, imediat după stăvilar exista un ștrand foarte popular, numit ștrandul mare. A fost un ansamblu frumos cu restaurant și închiriere de bărci.

1930
Prima reparație.

2004
Proprietar: COLTERM SA Timișoara, aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara.

2017
10 decembrie
Introducere în circuitul turistic al orașului.

Clădirile industriale ale orașului de pe Bega sunt la fel de importante ca și fortificațiile, palatele, bisericile și băncile. Abatorul Comunal, Fabrica de bere, Fabrica de pălării sunt numai câteva exemple. Este unul dintre exemplele fericite, întrucât a fost păstrată în condiții bune, iar instalațiile ei din 1910 funcționează și astăzi. [Stan]

Bibliografie

COLTERM SA Timişoara:
https://www.colterm.ro/despre-noi/prezentarea-societatii/
Geml, Josef: Alt-Temesvar im letzten Halbjahrhundert 1870-1920, Banat Verlag Erding 2010
Schlögel, Karl: Wunder des Gleichzeitigen. Der Jugendstil – Glücksmoment eines hoffnungsvolleren Europa, Lettre International, Heft 56, I/2002
Stan, Simina: Turbinele Timişoarei,
http://arhitectura-1906.ro/2011/08/turbinele-timisoarei/
Weber, Richard: Temeswarer Chronik, Karlruhe 2009. Manuscris, pus la dispoziție de fiica lui, Dr. Isolde Weber. Publicat în Banater Bibliothek 19, Hrsg. Landsmannschaft der Banater Schwaben e.V., München 2019

Vederi postale vechi din colecțiile lui Erhard A. Berwanger, Helga Korodi și Richard Weber
Fotografii actuale: Erhard A. Berwanger
Traducere: Angela Berwanger.

Imagini vechi și noi, împreuna cu tabelul cronologic, informează despre istoricul pieței.
Datele cronologice referitoare la Piața Libertății provin în principal din lucrarea lui Richard Weber „Cronica Timișoarei“.

În decursul timpului Piața Libertății și-a schimbat de mai multe ori numele:

1758 – Parade Platz [Opriș] – Piața Paradelor
1801 – Prinz Eugen Platz – Piața Printul Eugen
1848 – Szabadsagter – Piața Libertății
1900 – Jenö Herczeg ter – Piața Printul Eugen
1921 – Piața Libertății

1720
13 august:
Călugării franciscani bosniaci ridică în piața din fata bisericii lor un monument în cinstea lui Johannes von Nepomuk, venerat ca sfânt. Este o statuie din gresie, care din 2013 se afla în fata bisericii Milenium in Cartierul Fabric.

1727
În acest an în Piața Paradelor, se gaseste deja Casa Comandantului (Casa Generalatului, comandamentului diviziei).




1731
24 decembrie: Într-un cadru festiv se pune piatra de temelie a primăriei germane.

În Piața Paradelor se construiseră deja:
– Casa Comandantului (Casa Generalatului, comandamentului diviziei)
– Clădirea principală de pază (mai târziu Banca Italiană).

1735
este data în funcțiune primăria. Astăzi este cunoscuta sub numele de Primăria Veche.




1736
În 21 aprilie prințul Eugen de Savoia moare la Viena.

În Piața Paradelor, Episcopul Falkenstein sfințește Biserica franciscanilor bosniaci, în subsolul căreia se afla o cripta.



1744
Pe fundațiile unei vechi moschei începe construcția cazinoului militar, finalizat abia în 1773.

1756
29 mai: Sfințirea Coloanei Mariei (Monumentul Maria-Nepomuk, numit și Coloana Ciumei) în Piața Paradei. (Brandeisz: Statuia Maria).

Coloana Mariei este sculptată în gresie, în stil baroc și este unul dintre cele mai valoroase monumente de arta din Timișoara. A fost finanțata de asociația „Frăția Nepomucenței, drept recunoștință nemărginita pentru eliberarea din epidemia de ciumă…”.
Comandata în 1750 la maeștrii vienezi Wasserburger și Blim pentru prețul a 1189 guldeni și plasata în anii 1753-1756 în fata Primăriei Vechi, pe locul unde din 1721 fusese statuia lui Nepomuk.
Se presupune că această lucrare artistică vine din atelierul marelui sculptor vienez Raphael Donner.



1788
Biserica franciscanilor bosniaci devine Biserica Piaristă.

1839
13 aprilie: ajunge pentru prima data un Daguerreotipist (fotograf) pe nume Philipp Dombeck la Timișoara – Piața Paradelor.

1848
18 martie: redenumirea străzilor și a piețelor, care au primit nume maghiare. Paradeplatz (Prinz-Eugen-Platz) se va numi Szabadsagter (Piața Libertății).

19 martie: Piața Paradelor găzduiește o mare adunare populară, prezidată de primarul Johann Nepomuk Preyer. Se ia decizia înființării unei Gărzi Naționale. Fiii cetățenilor germani se înrolează în Garda Națională, iar purtarea de cocarde devine uzuală.

1852
15 iunie: Împăratul Franz Iosif I pune în Piața Paradelor piatra de temelie a monumentului consacrat comemorării apărării eroice a cetății în timpul asediului din 1849. Împăratul depune următoarul memorandum în piatra de temelie:
„Pentru a da armatei mele o nouă dovadă a aprecierii și recunoștinței pentru faptele sale glorioase, spre permanenta amintire a apărării eroice a Cetății Timișoarei în timpul celor o sută patruzeci și patru de zile de asediu și a memorabilei bătălii din 9 august 1849, am ordonat ridicarea unui monument veșnic în acest oraș. Prezenta mea astăzi aici, îmi oferă ocazia foarte îmbucurătoare de a pune piatra de temelie a acestui monument. Execuția se confirma în prezenta mea”.



1853
17 ianuarie: inaugurarea festivă a “Monumentului în memoria apărării eroice a cetății în timpul asediului din 1849 (Monumentul Fidelității)” în Piața Paradelor.

Monumentul este proiectat și executat de arhitectul și pietrarul vienez Joseph Andreas Kranner (* 13.06.1801 Praga + 20.10.1871 Viena) în stil neo-gotic. Are o înălțime de 20 de metri. Dintr-un piedestal în forma de cetate, în jurul căruia se încolăcesc monștri fantastici simbolizând viciile care în timpul ocupației nu au găsit calea de a pătrunde în cetate, se ridica al doilea piedestal cu 4 turnuri la colturi, ca baza pentru figurile alegorice ale sculptorului vienez Josef Max: onoarea, supunerea, vigilenta și sacrificiul. Din această construcție se ridică un baldachin, susținut de patru stâlpi subțiri, având în mijloc statuia fidelității, figura unei femei tinere, ținând în mână cheile cetății, păzite cu loialitate. Deasupra baldachinului se ridică acoperământul bogat ornamentat, încheiat cu o floare dubla, iar în partea frontala se afla stema imperială. Dedesubtul statuii se găsește următoarea dedicație: „Franz Iosif I. apărătorilor eroici ai cetății Temesvar în anul 1849”.

20 februarie: Deoarece locul pentru „Monumentul Fidelității“, a fost stabilit în centrul Pieței Paradelor, Coloana Maria-Nepomuk, numită și Coloana Ciumei a trebuit să fie mutata într-un alt loc.




1903
Se hotărăște ca în viitor, piața de păsări de curte și de specialități (de degustat) sa fie mutate din Piața Paradelor în Piața Lossonczy (Piața Unirii/Domului).

1906
În partea estică este finalizat Palatul Băncii Agrare, proiectat de Martin Gemeinhardt.

1911
Vechea Biserica Piarista este demolata din cauza deteriorării avansate.

1912
Pe locul vechii Biserici Piariste se va ridica Palatul Băncii de Credit, proiectat de László Székely.





1918
Capul și o mână a statuii femeii din „Monumentul Fidelității” sunt retezate de demonstranți.

1921
La 20 februarie, apare foiletonul lui Otto Alscher „Conversație Nocturnă“ în publicația „Presa populară șvăbească“. În el se referă la statuia fără cap a „Monumentului Fidelității” ca o prezență atât reala cât și sureală.

1932
Statuia mutilată este dusă în Muzeul Banatului.

1935
Baldachinul neo-gotic al „Monumentului Fidelității” este mutat la cimitirul eroilor.



1974
Coloana Maria-Nepumuk este mutată la locul ei inițial în Piața Libertății.

2016
Reamenajarea Pieții Libertății. Timișorenii o numesc acum „Piața Rosie”!

Bibliografie:

Eichler, Martin; Ciobotaru, Dan Leopold; Rill, Martin (Hrsg.): Temeswar / Timisoara – Eine Perle des Banats, München: Wort+Welt+Bild, 2010
Korodi, Helga: Sejurul scriitorului Otto Alschers în Timișoara
Opriș, Mihai; Botescu Mihai: Arhitectura istorica din Timișoara, Timișoara: Tempus, 2014
Weber, Richard: Temeswarer Chronik, Karlruhe 2009. Manuscris, pus la dispoziție de fiica lui, Dr. Isolde Weber. Publicat în Banater Bibliothek 19, Hrsg. Landsmannschaft der Banater Schwaben e.V., München 2019

Vederi poștale vechi din colecțiile lui Richard Weber și Dr. Walter Stahli
Fotografii actuale: Erhard A. Berwanger
Traducere: Angela Berwanger.