Cronica teatrului din Timișoara
Palatul Culturii din Piața Victoriei în care se găsesc Teatrul Național, Opera precum și Teatrul German și Maghiar are o istorie zbuciumată începând din secolul al XVIII-lea.
1746
La Timișoara încep spectacole de teatru în limba germană cu comedianți ambulanți.
1767
În clădirea magistratului sârbesc, pe locul unde actual se află liceul Nikolaus Lenau, se construiește o sală de teatru.
1776
Clădirea magistratului sârbesc se extinde și este amenajată pentru spectacole de teatru. Teatrul își găsește aici un sediu permanent.
1795
Sub supravegherea judecătorului orașului, Ignaz Koppauer, fosta clădire a magistratului sârbesc este transformata într-un adevărat teatru.
22 noiembrie: Deschiderea teatrului în clădirea reconstruită a magistratului sârbesc.
1807 – 1808
Datorită succesului remarcabil al teatrului, clădirea se dovedește în curând prea mică. Se face pentru prima dată propunerea construcției unei clădiri mai mari. Din cauza multor dificultăți planul nu este pus în aplicare.
1868
Se înfiintează un consorțiu care sub conducerea primarului Karl Küttel începe construcția unei clădiri noi pentru un teatru, o sala de festivități (Reduta) și un hotel. Finanțarea se asigură parțial printr-o emisiune de acțiuni.
1871
26 septembrie: Se pune piatra de temelie a noului teatru. Costurile cresc extrem de mult din cauza dificultăților în construcție, clădirea trebuind ridicată pe 1600 de piloni. Societatea pe acțiuni Theater-Redoute-und-Hotel AG procură fondurile necesare la o bancă austriacă, Österreichische Bodenkreditanstalt (viitorul proprietar). Construcția teatrului se execută în stil eclectic, după planurile architecților vienezi Ferdinand Fellner d.J. și Hermann Helmer.
Între anii 1870 și 1913 biroul de arhitectură Fellner & Helmer construiește mai mult de 40 de teatre în Europa, de la Hamburg până la Odesa. În România aceiași arhitecți au construit teatre la: Iași în 1896; Oradea în 1900 și Cluj-Napoca în 1906.
Ultimul este „Wiener Konzerthaus“ în anul 1913.
https://en.wikipedia.org/wiki/Fellner_%26_Helmer
1872
27 aprilie Se sărbătorește terminarea fundației. În timpul vizitei sale la Timișoara intre 5 și 7 mai împăratul Franz Joseph I acordă societății Theater-Redoute-und-Hotel AG permisiunea denumirii teatrului cu numele său. Astfel teatrul primește denumirea Teatrul Franz-Joseph, iar Reduta este denumita după printul moștenitor Rudolf.
1875
12 ianuarie: Festivitate de deschidere a Redutei, o sala mare de bal în noul teatru. Construcția clădirii noului teatru este terminată. Clădirea adăpostea și un Grand Hotel, un restaurant luxos și o cafenea. După tratative îndelungate noul teatru se inaugurează în 22 septembrie cu o piesa maghiară.
În 25 septembrie are loc primul spectacol în limba germană.
1880
În 30 aprilie un incendiu devastator distruge până la temelie noua clădire a teatrului. Proprietarul teatrului „Österreichische Bodenkreditanstalt“ plănuiește să construiască în locul clădirii distruse de incendiu, o casa de credit. După tratative anevoioase orașul obține aprobarea pentru achiziționarea clădirii distruse.
1881
În 15 septembrie magistratul orașului hotărăște să achiziționeze teatrul distrus de incendiu și să-l reconstruiască după planurile biroului de arhitectură Fellner & Helmer.
1882
12 decembrie: Inaugurarea festivă a teatrului reconstruit cu un spectacol în limba maghiară.
15 decembrie: Deschiderea spectacolelor în limba germană.
1887
Teatrul din Timișoara este naționalizat și trece sub conducerea Teatrului Național din Budapesta, care impune ca din octombrie până în ianuarie reprezentațiile sa fie în limba maghiară, iar din februarie până în aprilie în limba germană.
1888
În teatru se introduce iluminatul electric.
1898 La cererea primarului Carol Telbisz comisia de administrație orășenească hotărăște în 20 noiembrie ca în teatru reprezentațiile să aibă loc numai în limba maghiară.
1899
În 27 martie compania germană de teatru și-a luat rămas bun de la publicul plângând cu piesa „Risipitorul“ a autorului austriac Ferdinand Raimund.
1919
În 7 august pe scena teatrului are loc primul spectacol în limba română, cu piesa „Institutorii” de Otto Ernst (Schmidt), jucată de artiști de la Craiova. https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/otto-ernst-schmidt-institutorii-1996/ 
1920
În 4 iunie se semnează tratatul de la Trianon în urma căruia circa doua treimi din Banat și Timișoara sunt atribuite Regatului României.
În 5 octombrie, după unele întârzieri, se deschide stagiunea în limba română.
În 30 octombrie, după-amiaza la ora 5 clădirea teatrului ia foc. Doi pompieri își pierd viata în timpul stingerii incendiului. Hotelul, sala redutei și o parte din costume și decoruri sunt salvate. După relatarea ziarului „Temesvarer Zeitung“ „din toată clădirea au rămas doar fațada și logia, iar în interior cele patru ziduri; în rest totul a fost distrus“.
1921
22 mai: Ansamblul de teatru „Ida-Günther“ începe reprezentații în limba germană cu piesa „Maria Stuart“ de Friedrich Schiller.
1922 O conferința în primărie cu participarea consiliului orașului și a unor experți din afaceri și finanțe decide în 9 octombrie să reconstruiască teatrul pe vechiul loc.
1923
În 15 iulie încep lucrările de reconstrucție a teatrului, după planurile arhitectului bucureștean Duiliu Marcu, un admirator al arhitectului preferat al lui Mussolini, Marcello Piacentini.
1928
15 ianuarie: Teatrul reconstruit este terminat și își poate deschide porțile.
13 mai: Deschiderea festivă a teatrului orașului cu un spectacol al Teatrului Național din Craiova. 
1928 – 1933
Fațada teatrului nefiind distrusă de incendiu rămâne deocamdată în mare măsură neschimbată.
În anii 1934 până în 1936 s-a construit noua sală mare și actuala fațadă principală. Înaintea fațadei istorice a teatrului concepută de Fellner & Helmer se amplasează o blenda din travertin în stilul unui arc de triumf, iar ferestrele orientate spre Piața Victoriei sunt închise. Sala și fațada se construiesc în stil neobizantin, cu unele ornamente Art Deco.
1935
15 noiembrie: Spectacol de deschidere festivă a unui teatru german de turneu din Sibiu, cu piesa lui Friedrich Schillers „Wilhelm Tell“.
1945
14 octombrie: Se înființează un teatru permanent în limba română.
1946
30 martie: Printr-un decret se înființează la Timișoara Opera Română.
1949
Decembrie: Cu ocazia a 200 de ani de la nașterea lui Johann Wolfgang von Goethe, liceul german mixt organizează o serbare Goethe. Piesa principala este „Egmont“.
1953
1 ianuarie: Se înființează o secție germană a Teatrului de Stat Timișoara.
27 iunie: Spectacol de deschidere a secției germane a Teatrului de Stat în fosta sala festiva, Reduta. Sunt disponibile 100 de locuri.
Înființarea Teatrului Maghiar de Stat din secția maghiara a Teatrului de Stat.
1956
August: Ministerul Culturii hotărăște înființarea Teatrului de Stat German ca instituție independenta. Secția germana a Teatrului de Stat Român devine și administrativ un teatru independent.
1989
20 decembrie: De pe balconul clădirii, Timișoara este declarată primul oraș liber din România, inițiind astfel prăbușirea dictaturii comuniste din România.
2003
Reconstrucția fațadei principale conform proiectului Fellner & Helmer este discutată controvers, dar refuzată de factorii de decizie. În final se găsește un compromis. Părțile laterale ale fațadei în stil renascentist se descoperă, iar ferestrele se deschid. În mijloc rămâne construcția discutabila a lui Duiliu Marcu. 
2020
Discuțiile pentru o reconstrucție completă a fațadei continuă.
Bibliografie
Baciu, Claudiu: Academia Militara 1941-2011, https://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/11/academia-militara-1941-2011/
Heinz-Kehrer, Stefan: Das deutsche Theater în Temeswar im 18. und 19. Jahrhundert, 1746 -Typoskript
Opriș, Mihai; Botescu Mihai: Arhitectura istorica din Timișoara, Timișoara: Tempus, 2014
Weber, Richard: Temeswarer Chronik, Karlruhe 2009. Manuscris, pus la dispoziție de fiica lui, Dr. Isolde Weber. Publicat în Banater Bibliothek 19, Hrsg. Landsmannschaft der Banater Schwaben e.V., München 2019
Vederi poștale vechi din colecțiile lui Erhard A. Berwanger , Dr. Walter Stahli și Richard Weber. Fotografii actuale: Erhard A. Berwanger. Traducere: Angela Berwanger.
